Apărarea Pirc

Cum a apărut

Mutările Pirc-ului se mai jucau din când în când în secolul al XIX-lea, dar lumea le socotea o deschidere neregulată, adică un drum ciudat, în afara regulilor. Asta s-a schimbat după al Doilea Război Mondial. Deschiderea poartă numele lui Vasja Pirc (1907–1980), un mare maestru din Slovenia, de cinci ori campion al Iugoslaviei. El a jucat-o des de la sfârșitul anilor 1940 până la finalul carierei. În Rusia i se spune și Apărarea Ufimțev, după maestrul sovietic Anatoli Ufimțev. Prin anii 1960 era deja privită ca o apărare bună de jucat, mult datorită marelui maestru canadian Duncan Suttles.

Cine a jucat-o

În 1962, la Curaçao, Viktor Korcinoi a folosit-o contra lui Bobby Fischer și a câștigat. În 1972, în meciul pentru titlul mondial cu Boris Spasski, Fischer a jucat el însuși Pirc-ul, pentru prima dată în cariera lui. Era partida a 17-a și s-a terminat remiză. În 1983, la campionatul URSS, Zurab Azmaiparașvili l-a învins cu ea pe campionul mondial Anatoli Karpov. Iar cea mai faimoasă partidă cu Pirc a jucat-o albul: Kasparov l-a învins pe Veselin Topalov la Wijk aan Zee, în 1999, cu un atac care i se spune „Nemuritoarea lui Kasparov”.

De ce e tare

Pirc-ul e o apărare „hipermodernă”. Cuvântul înseamnă că nu ocupi centrul cu pionii din prima clipă. Îl lași pe alb să-l ia, apoi îl lovești din lateral, cu piesele și cu un pion, de obicei c5 sau e5. Nebunul de pe g7 stă ascuns, dar sigur, în spatele pionilor. Pentru alb, centrul mare e un avantaj, dar și o țintă: fiecare pion împins lasă în urmă câmpuri pe care nu le mai poate apăra. Cine îndrăgește partidele încurcate, în care se poate juca la câștig cu negrele, se simte bine aici.

Când e tare (și când nu)

E tare când știi exact când să lovești centrul. Dacă aștepți prea mult, pionii albului merg înainte, îți gonesc caii și te strâng în colț. Atacurile cu f4 sau cu Ne3 și Dd2 cer mutări precise. Chiar Kasparov scria că nu prea merită jucată în turneele cu cei mai buni jucători din lume. Pentru un jucător de club însă e o armă bună: albul trebuie să știe planuri, nu doar să mute din reflex. Și partidele rămân lungi și pline de idei.

Știai că?

Vasja Pirc a avut mai multe înfrângeri decât victorii contra campionului mondial Alexandr Alehin. Totuși, într-o partidă de blitz jucată la Ljubljana, în 1930, l-a învins cu negrele. Iar Kasparov, cel care credea că Pirc-ul nu e bun la cel mai înalt nivel, a jucat contra lui una dintre cele mai cunoscute partide ale sale.

Variantele, pe scurt

Sistemul clasic

Albul scoate calul pe f3 și nebunul pe e2, apoi face rocada. E drumul cel mai liniștit, pe care l-ai învățat în lecția 01. L-au jucat cu albele mari jucători ca Anatoli Karpov și Efim Geller. Cu negrele, Zurab Azmaiparașvili a obținut rezultate foarte bune contra lui.

Atacul austriac

Albul pune trei pioni în centru: d4, e4 și f4. Pionul f sprijină lovitura e5. Atacul e vechi: Siegbert Tarrasch a câștigat cu el o partidă în 17 mutări, în 1896. Dar e și periculos pentru alb: Fischer l-a jucat contra lui Korcinoi, în 1962, și a pierdut.

Atacul cu Ne3 + Dd2

În Anglia i se spune „Atacul 150”. Numele e o glumă: 150 era punctajul unui jucător englez de club obișnuit, iar ideea era că oricine poate juca așa fără să învețe teorie. Planul e simplu: Ne3, Dd2, apoi Nh6, ca să schimbe nebunul tău de pe g7. Jucători englezi ca Michael Adams l-au făcut cunoscut.

Varianta Byrne

Nebunul alb iese pe g5 și atacă de acolo calul de pe f6. Varianta poartă numele marelui maestru american Robert Byrne, care a adus-o în turnee în anii 1960.

Atacul Baionetă

Albul joacă Ne2, apoi împinge pionul h, ca o baionetă, adică un cuțit pus în vârful puștii. Pionul vrea să ajungă pe h5 și să deschidă coloana h spre regele tău. E o linie agresivă, iar răspunsul bun e lovitura în centru cu c5.

Nebunul pe c4

Nebunul alb pe c4 țintește pionul de pe f7. Cărțile numesc linia cu Nc4 și De2 Sistemul Holmov și o socotesc o încercare ascuțită. În lecție ai văzut continuarea cu Cf3, unde trucul cu calul pe e4 lucrează pentru tine.

Sistemul cu g3

Albul își pune și el nebunul pe g2, pe diagonala lungă. E o linie solidă, fără grabă, pe care Anatoli Karpov a ales-o uneori. Fără cal pe f3, lovitura ta e e5.

Când albul nu joacă Cc3

Albul poate apăra pionul e4 și cu f3, Nd3 sau Cd2. Cu f3, partida poate ajunge în Apărarea Est-Indiană. În 1989, la Barcelona, Kasparov l-a surprins așa pe Yasser Seirawan, care a trebuit să joace Est-Indiana pentru prima oară în viață.