Apărarea Alehin

Cum a apărut

Deschiderea poartă numele lui Alexandr Alehin, născut la Moscova în 1892. El a adus-o în turneele mari la Budapesta, în 1921, unde a jucat-o contra lui Endre Steiner și Fritz Sämisch. Partida cu Steiner e socotită prima jucată cu ea la nivel înalt. Câțiva ani mai târziu, o carte celebră de deschideri, Modern Chess Openings (1925), o numea „apărarea bizară introdusă de Alehin”: negrul își lasă calul hărțuit, ca să-l facă pe alb să-și slăbească pionii din centru.

Cine a jucat-o

Alehin a devenit al patrulea campion mondial, în 1927, după ce l-a învins pe Capablanca. În meciul pentru titlul mondial din 1972, Bobby Fischer a jucat Alehin-ul de două ori contra lui Boris Spasski: a câștigat partida a 13-a, iar a 19-a s-a terminat remiză. Viktor Korcinoi a jucat-o și el, iar Lev Alburt aproape numai pe ea. Magnus Carlsen o alege rar, dar l-a învins cu ea pe fostul campion mondial Veselin Topalov la Linares, în 2008.

De ce e tare

Albul primește centrul aproape fără efort: pionii lui înaintează și alungă calul. Numai că un pion ajuns departe are nevoie de apărători. Negrul îl lovește cu d6, apoi apasă cu piesele pe calul și pe pionii care țin centrul. Piesele albe care apără nu mai au timp să atace. Partidele ies dezechilibrate, cu planuri diferite pentru cele două tabere, iar asta place jucătorilor care vor luptă.

Când e tare (și când nu)

E tare când lovești la timp centrul albului. Dacă stai pasiv, pionii albi îți iau tot spațiul, iar piesele tale se înghesuie. În Atacul celor patru pioni partida devine foarte ascuțită: albul trebuie să folosească repede spațiul, înainte ca negrul să-i atace centrul. De aceea mulți jucători cu albul aleg linii mai liniștite, ca Varianta modernă cu Cf3, cea mai jucată dintre toate.

Știai că?

Alehin e singurul campion mondial care a murit în timp ce avea titlul: s-a stins în 1946, în Portugalia. Iar deși deschiderea lui seamănă cu ideile școlii hipermoderne, care lăsa centrul adversarului ca să-l atace apoi, Alehin nu se socotea deloc hipermodern și vorbea cu dispreț despre școala aceea.

Variantele, pe scurt

Varianta modernă

Albul apără pionul de pe e5 cu calul de pe f3 și se mulțumește cu puțin spațiu în plus. E varianta cea mai jucată. Răspunsul cel mai des întâlnit e Ng4, la care albul joacă de obicei Ne2. Fischer a ales chiar Ng4 în partida a 19-a din 1972.

Atacul celor patru pioni

Cea mai ambițioasă încercare a albului: patru pioni în față, pe c4, d4, e5 și f4. Linia principală merge cu dxe5, Cc6, Nf5 și e6, iar negrul țintește pionul de pe d4. Partida devine ascuțită, de aceea mulți jucători cu albul o evită.

Varianta schimbului

Albul schimbă pionul de pe e5 și păstrează doar puțin spațiu. Negrul ia de obicei cu exd6, mai sigur. Luarea cu cxd6 se numește Varianta Voronej, după orașul rusesc unde a fost studiată, și cere mai multă teorie.